Ioniță G. Andron (n. 20 aprilie 1917, Racşa, Țara Oașului – d. 23 aprilie 1989, Negreşti Oaş, Țara Oașului) a fost un artist fotograf, teolog greco-catolic și avocat.
Biografie
Ioniță G. Andron s-a născut la 20 aprilie 1917 în satul Racşa din Ţara Oaşului, în familia preotului greco-catolic Ioan Andron, originar din satul Pribileşti, Maramureș. După şcoala primară în satul natal, urmează liceul la Satu Mare (1927-1934), apoi dreptul la Cernăuţi şi Cluj (1935-1940) şi teologia la Academia de Teologie Greco-Catolică din Cluj (1941-1944).
A început să facă fotografii începând din 1934 cu aparatul de fotografiat Voigtländer Bessa pe film lat primit de la tatăl său, la început cu colegii de liceu, cu familia, în excursii şi la vânătoare, apoi tot mai multe cu ţăranii din Racşa şi alte sate oşeneşti.
Profundul ataşament pentru satul natal şi Ţara Oaşului şi conştientizarea faptului că oșenii perpetuează un mod de viaţă cu rădăcini multiseculare, dar şi pasiunea pentru fotografie, au fost motivaţiile care l-au făcut pe Ioniţă G. Andron să documenteze pe pelicula fotografică realităţile vieţii oşenilor. Din perioada 1934–1944 datează circa 5.000 de clişee, iar până la sfârşitul vieţii sale, în 1989, a făcut în jur de 100.000 de negative alb-negru, negative color şi diapozitive.
Fotografiile sale au o valoare deopotrivă documentară şi artistică; deşi nu a avut studii în domeniul artelor vizuale, a avut un talent artistic remarcat şi apreciat de reputaţi critici de artă precum Petru Comarnescu, care afirma că este poate cel mai mare fotograf român.
Interviu cu Ioniță G. Andron:
- Întrebare: De ce iubiți Ţara Oaşului și ce vă place aici?
- Răspuns:Am stat mult cu pana în mână, până ce mi-am putut aduna într-un mănunchi ideile care să dea răspuns acestei întrebări.
Simt un clocot în mine de-abia stăpânit, din care ideile ţâşnesc una după alta. Amintirile copilăriei mele se împletesc cu impresiile încântătoare, cu emoţiile atâtor drumeţii pe văile iuţi, cu tainice glasuri ale apelor, pe munţii scăldaţi în soare sau încercaţi de furtuni, locuri unde am cunoscut oameni cu port şi datini unice prin frumuseţea lor.
Aici, în cel mai îndepărtat colţ nord-vestic al ţării noastre, drumeţul este impresionat nu numai de frumuseţea portului şi a datinilor, ci şi de graiul străvechi, în care se mai păstrează sensuri de mult dispărute din limba noastră. Primăverile sunt în Ţara Oaşului parcă mai însorite, totul transformându-se săptămâni de-a rândul într-un încântător paradis prin bogăţia nuanţată şi varietatea pomilor înfloriţi. Poate îmbrăca natura o haină mai feerică decât la Moişeni, unde un ceas de tihnă oferă vizitatorului farmecul inedit şi grandios al unor tablouri unice şi de neuitat?
La noi, în Oaş, căldura verilor e mai potolită, de o inefabilă frumuseţe a norilor aruncaţi ca o superbă ghirlandă peste crestele munţilor.
Belşugul toamnelor este în deplin acord cu varietatea mare a culorilor pe care le îmbracă natura, de la roşul arzând al merelor, la galbenul perelor târzii sau ruginiul bogat nuanţat al codrilor de fag.
Aici nopţile tainice cu lună plină ale toamnei au farmecul unic al boncăluitului de cerbi, simfonie măreaţă, unică oferită de craii carpaţilor româneşti, dorită de vânătorii de pretutindeni.
Toamna târzie, pierzându-şi haina copacilor, cu pâcle şi neguri revărsate peste creste, face loc pe nesimţite iernii, care-şi aruncă haina ei albă peste munţi şi văi şi-i readuce pe oşeni la vetrele lor.
''Iubesc Ţara Oaşului de când i-am respirat prima oară aerul, de când am deschis ochii, de când m-a primit acest pământ ca într-un leagăn şi mi-a dat bucuriile prunciei cu jocurile lui: “De-a lupu-ntre oi”, “De-a ineluş-învârteluş” şi altele.''
Liceul Tehnologic din orașul Negrești Oaș îi poartă numele.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu